Menu

JURNAL DE SPECTATOR - FEST FDR - EDIȚIA XX. A ȘAPTEA ZI: Uniți

2238

Teatrul Odeon București prezintă De vânzare/ For sale – de Gianina Cărbunariu

Distribuția:
Alina Berzunțeanu 
Antoaneta Zaharia 
Marius Damian 
Gabriel Pintilei 
Alexandru Potocean 
Gabriel Răuță 
Mihai Smarandache 
Scenografie, video, light-design: Andu Dumitrescu 
Mișcare scenică: Florin Fieroiu 
Muzica: Bobo Burlăcianu 
Direcția de scenă: Gianina Cărbunariu 

Ritmul alert al societății ne face să alergăm într-una. Din punctul A în punctul B, fără să vedem de multe ori pe lângă ce trecem. Uneori atât de repede fugim, încât nici nu mai auzit țipetele de jale ale omenilor pe care îi lăsăm în urma cursei noastre nebune.

Dar Teatrul Odeon s-a oprit. S-a oprit asupra unei probleme dezbătute în fâșia nostră de Paradis. Pierderea terenurilor în fața companiilor mamut, venite aici, pentru că aici, zic ei, oamenii nu au cultura pământului, aici, zic ei, nu se pune preț pe munca pământului vânat, tocmai de ei. Aici, zic ei, oamenii dau, pentru prețul potrivit, dau tot. Dar actorii aceștia au reușit să redea revolta oamenilor ce au pierdut. Să pună pe scenă lupta oamenilor simpli, ce nu vor să fie cumpărați.

Ne-au dus cu ei prin toate stările. Au fost cumpărătorii. Ne-au expus argumentele companiilor. Aproape ne-au convins că e bine să dăm. Că o gospădărie mică nu are șanse în fața acestor forțe. Au reușit să se impună ca niște adevărați business men/women ce vor să semneze contracte. Ne-au privit de sus, cu toată aroganța străinului ce știe ce e mai bine pentru noi.

Au devenit apoi țărani. Țăranii care suferă și încearcă să scape din vârtejul nebun impus de sus. Au încercat să găsească împreună soluții pentru nefastul lor. S-au sprijinit unul de altul, pentru a trece peste greutăți împreună. În același timp, pe noi, ne-au făcut să simțim veridicitatea apăsărilor, a angoaselor, a regretelor, a revoltelor.

Mai apoi, s-au transformat în actori. Ne-au permis să intrăm în lumea din spatele scenei. Ne-au arătat că și ei, sunt oameni. Că și ei se confruntă cu problemele lor. Că și ei primesc uneori ”ordonanțe de sus” ce trebuie respectate. Și aici s-a simțit creativitatea actorilor, a oamenilor din spatele personajelor, a oamenilor din culise, a oamenilor ce umblă pe aceleași străzi cu noi și văd aceleași știri ca noi.

După ce am văzut desfășurarea de forțe a celor două tabere, ni s-au pus în față cu viața și mai reală. Viața pe care o știm, informații pe care le avem, tristeți ce ne-au umplut deja, de mult, sufletele. Roșia Montană. Un subiect controversat, plin de vorbe grele și situații dificile. Actorii au reușit să redea cu fidelitate lupta oamenilor ce s-au zbătut să existe în acel spațiu damnat de propria-i bogăție.

Concretețea acestei piese a lovit din plin publicul, care, dacă până acum, alergând, nu a observat ce se întâmplă, de acum, sigur nu poate să mai fie indiferent în fuga lui.

 

REPORTER: BIANCA SUSAN

FOTOGRAFII:  Adrian Pîclișan / TNTm

 

b2ap3_thumbnail_forSale.jpg

Comments

  • No comments made yet. Be the first to submit a comment

Posteaza un comentariu

Guest
Guest Sâmbătă, 19 August 2017