Menu

Ceau, Cinema! - festival timisoarean, dedicat filmului european

2434

Marele Ecran și Pelicula Culturală prezintă Ceau, Cinema! – primul festival local dedicat filmului european, susținut de Vitas România. Prima ediție va avea loc în perioada 17 – 20 iulie, la Timișoara și Gottlob.

Ceau, Cinema! este un festival de buzunar, făcut cu bani de buzunar și de voluntari, dar cu o selecție de filme demnă de un festival consacrat: nouă, captivantă, de calitate. 

Scopul Ceau, Cinema! este să re-împrietenească timişorenii cu cinemaul lor, cinemaul european, de care au fost lipsiți în ultimii ani. 

Toate lungmetrajele din program sunt prezentate în premieră la Timișoara, precum filmul distins la premiile Gopo pentru cel mai bun debut, La limita de jos a cerului (regia: Igor Cobileanski, 2013), aclamata animație franco-belgiană, Ernest și Celestine (2012) sau succesul de box-office polonez, Traffic Department (2013).

Programul festivalului va cuprinde și scurtmetraje, documentare, animații, ateliere de arta actorului și de introducere în arta filmării, sesiuni de discuții cu regizori invitați. Filmele-vedetă vor fi proiectate seara, în Curtea cu Castan de la Casa Artelor, iar pe parcursul zilei se vor folosi Sala Studio și spațiile de la subsol pentru celelalte evenimente.

Ceau, Cinema! se va încheia duminică, 20 iulie, cu proiecția A fost sau n-a fost (2006, regia: Corneliu Porumboiu) în comuna Gottlob. Localitatea aflată la 52 km de Timișoara și cunoscută pentru lubenițe, trebuie cunoscută de acum și pentru primul cinematograf modernizat în mediul rural. Reabilitarea fostului cinema din Gottlob, investiție începută în luna mai 2013, este finanțată în cadrul unui proiect comun Ungaria-România, în valoare de 133.125 euro.


Biletul de acces la toate proiecțiile dintr-o zi este de 15 lei.
Abonamentul pentru toată durata festivalului este de 40 lei. 
Intrarea la proiecția de la Gottlob este liberă. 
Bilete de o zi se pot achizitiona la librariile Carturesti (Mercy si Mall) si la Cafeneaua Klapka. 
Abonamentele se vor achizitiona la Casa Artelor in ziua deschiderii festivalului sau anticipat la tel 0722403802.


Producător festival: Vitas România (Instituție Financiară Nebancară)

Co-producători: Stella Artois, [e-spres-oh], Direcția Județeană pentru Cultură Timiș Centrul Cultural German Timișoara, Consulatul Germaniei, Printtech

Parteneri culturali: Institutul Goethe, Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, Consulatul General al Serbiei în Timișoara, Primăria Karslruhe, Atelier 1, Camera 4, Institutul Francez din Timișoara, Asociația Macondo, Plai

Parteneri media: Kiss FM, 24 FUN, Radio Timisoara.

INFO FESTIVAL: http://www.mareleecran.net/2014/07/ceau-cinema-trailerele.html

Comments

  • No comments made yet. Be the first to submit a comment

Posteaza un comentariu

Guest
Guest Duminică, 25 Iunie 2017