Menu

Bursele Superscrieri/Avon ofera 6.000 de euro pentru proiecte jurnalistice in 2015

5169

Fundatia Friends For Friends si Avon Romania lanseaza Bursele Superscieri/Avon, editia a doua. Programul pilot, desfasurat in 2014, a fost initiat cu scopul de a construi un cadru articulat de sustinere a jurnalistilor si fotojurnalistilor romani care vor sa lucreze materiale de profunzime, amanuntit documentate si atent redactate.

Pentru 2015, se vor acorda trei burse in valoare de 2.000 de euro fiecare pentru realizarea a trei materiale jurnalistice complexe pe tema "violenta domestica". Suntem in cautare de proiecte care sa treaca dincolo de tipare de abordare si sa aduca noi perspective asupra temei - sa infatiseze publicului fenomenul violentei domestice in variatele lui forme si simptome, de la costuri pentru societate pana la traume personale duse in spate decenii la rand, de la neputinte legislative pana la cultura lui "bataia e rupta din rai".

Poate castiga o bursa Superscrieri/Avon orice autor din Romania - indiferent ca este profesionist sau amator, jurnalist sau blogger, se exprima prin cuvant sau prin imagine, publica pe platforme traditionale ori exclusiv in mediul digital. Organizatorii incurajeaza, proiectele complexe, de mare impact, realizate de echipe autor + fotoreporter/artist vizual.

Termenul limita de trimitere a formularului de aplicatie, disponibil pe www.ffff.ro/burselesuperscrieri, este 26 aprilie 2015.

Pe langa bursele propriu-zise, programul include doua componente care adauga valoare proiectelor castigatoare: un program de mentorat si o serie de trei ateliere de scriere creativa, Seminariile Superscrieri, sustinute de Mona Dirtu - sub indrumarea careia se va desfasura tot programul de burse.

Juriul care va selecta bursierii, pe baza unor criterii de evaluare a propunerilor de proiecte, este format din: Dan Duca, Liviu Iolu, Marius Chivu, Mihnea Maruta, Raluca Kisescu (AVON Romania), Simona Tache, Vlad Mixich si Vlad Petreanu.

"Rezultatele programului pilot din 2014 - cele trei materiale publicate de echipele bursiere, toate super-propunerile de proiecte inscrise, felul in care s-au desfasurat Seminariile Superscrieri - ne-au aratat ca programul de burse acopera o nevoie adanca: autorii sunt gata sa-si puna la bataie energia, timpul si creativitatea daca cineva le creeaza contextul si le ofera putin sprijin. Asta s-a intamplat la prima editie a Burselor Superscrieri/Avon, cand toti bursierii au facut mai mult decat si-au propus in proiecte. Suntem recunoscatori ca partenerii nostri ne inteleg misiunea, iar implicarea lor creste. Ceea ce reusim sa facem nu ne mai imparte in proiect-sponsor-public tinta, ci ne uneste intr-o comunitate in care fiecare contribuie cu propria performanta pentru a ne bucura impreuna de materiale jurnalistice de exceptie. Le suntem recunoscatori tuturor si invitam pe oricine crede in forta povestilor bine scrise sa ni se alature", declara Beatrice Weber, presedinte executiv FFFF.

Implicarea Avon in acest proiect este argumentata de Raluca Kisescu, Senior Manager Commercial Marketing Avon Romania si Moldova: "Dorinta de a oferi femeilor din Romania - victime ale violentei domestice - o viata linistita prin Campania Respectului ne face sa cautam permanent initiative prin care le putem arata ca merita sa traiasca o viata decenta si ca schimbarea este posibila. Stim ca jurnalismul responsabil, care investigheaza cauze si spune povesti este calea prin care, in viitorul nu foarte îndepartat, respectul va fi o valoare a majoritatii. La prima editie a Burselor Superscrieri/Avon, echipele castigatoare au documentat materiale care, în primul rand, ofera solutii. In 2014, proiectele au vorbit despre Ordine de Protectie, Antecedente Penale sau Harta Violentei in Romania; suntem nerabdatori sa descoperim anul acesta si alte superscrieri despre si pentru femeile victime ale violentei. Ne dorim ca aceste proiecte sa fie surse de inspiratie si reflectie pentru tineri, viitorii promotori ai unei societati mai frumoase."

Despre importanta unei astfel de burse ne spune una dintre echipele castigatoare la prima editie, Elena Stancu si Cosmin Bumbut: "Intr-o tara in care redactiile nu sunt dispuse sa investeasca in materiale ample, de lunga durata, o astfel de bursa este salvatoare. Noua ne-a oferit ocazia sa documentam un caz de violenta domestica intr-o comunitate traditionala, in care oamenii nu se baga in familia altuia. Am aflat astfel povestea unui sat care, fara sa vrea, a fost complice la o crima. Fara Bursa Superscrieri/Avon ne-ar fi fost greu sa lucram la un astfel de subiect - nici o publicatie nu ne-ar fi oferit resursele necesare unui proiect de trei luni."

Pentru mai multe detalii despre Bursele Superscrieri/Avon, explorati: http://ffff.ro/burselesuperscrieri/.

Printre sustinatorii programului Bursele Superscrieri/Avon se numara: Sapte Seri, HotNews, Adevarul, Dilema Veche, Foreign Policy, Decat o Revista, The Institute, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Sub25, Romania Pozitiva.

 

#Despre Fundatia Friends For Friends

Suntem Fundatia Friends For Friends si de 5 ani ne directionam toate eforturile si energia sa sustinem creativitatea practica, dezvoltand proiecte si instrumente care sa ii ajute pe oameni sa isi descopere potentialul creativ.

Dintre cele mai cunoscute proiecte FFFF: Creative Fitness Studio - gym de antrenare si dezvoltare a creativitatii prin exercitii si experiente creative de grup, Biblioteca FFFF - peste 1600 de carti utile profesionistilor implicati in industrii creative, expozitia Ciorne 2.0 - despre cum devin ideile realitate si, nu in ultimul rand, Superscrieri (Premiile Superscrieri si Bursele Superscrieri pe domenii de interes social).

Comments

  • No comments made yet. Be the first to submit a comment

Posteaza un comentariu

Guest
Guest Duminică, 25 Iunie 2017